O tonă de gânduri, un ton de respiro, atât pentru liniștirea spiritului, cât și pentru liniștea în care să devină posibilă ascultarea.

O tonă de idei, un ton de culoare, căci fără o pată suntem doar îngeri. Altfel, așa, colorați, pătați, pestriți, bălțați, înaintăm în condiția de OM ce are drum lung așternut în fața lui.

O pată de culoare ne aduce în spațiul normalității în care suntem pentru că visăm.

Primim un corp/cort de adăpost și limitare, căci altfel am zbura cum nu credem încă, deși aripile sunt.

Pata apasă, colorează, con-turează și de-limitează omul cu tona de idei de omul fără păreri, liber de stress, plin de dragoste, atât de plin că nu (mai) are timp. E veșnic.

O tonă de DA, un ton de refuz – timid, neclar, nesigur, parcă n-ar vrea și totuși intuiția îi spune că ceva…………da, este hotărârea mea în ton cu intuiția.

O tonă de hârtii, un ton de revoltă.

Cât de grea este tona de hârtii?

Cât să-mi țin respirația ca să economisesc aerul pe care mi l-au dat copacii pe care, cu durere, i-am adus să-i mâzgălesc efemer spre lauda deșartă?

Nu mă ridic, căci tona atârnă mai mult decât am socotit pe hârtia mâzgălită de cifre, idei, părere de rău și păreri.

Mi-au crescut rădăcini să stau drept, dar frunze să respir, să cresc, din ce o să primesc?

Tot o părere….

O tonă de „treburi”, un ton de pauză. În muzică pauza se cântă. Se interpretează. Adică e interpretabilă.

Aleg să stau? Să mă dezleg de tonă?

Dar muzica este înaltă și mă fură, căci dacă aș alege, iar aș trăi normalitatea tonei și a tonalităților bazale.

O tonă mă coboară, un ton urc……. prefer așa, în „ordinea” aceasta: o tonă, un ton.

Să urc, după ce am coborât tot ce aveam. Un ton să urc……

Nimic din cele de mai sus nu este al meu. În dar am primit, în dar am dat, fie numele Domnului binecuvântat!

Cu drag,

Paula