-
Jurnal de explorare în Săptămâna Verde – Ziua 2
„Natura are nevoie de noi!” – Lecții cu dragoste pentru lectură, natură și artă în Săptămâna Verde
📖 Prima oprire a fost la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” – Secția Colecții Speciale și Depozit, unde copiii au pășit cu emoție într-un spațiu plin de comori ale cunoașterii. Au aflat cum pot fi cărțile păstrate și reutilizate cu grijă, învățând că protejarea culturii și a naturii merg mână în mână. Le-au fost prezentate volume rare, scrise pe hârtie veche, coperți cu cu legături deosebite, iar discuțiile despre reciclare și sustenabilitate au fost adaptate vârstei lor, cu multă răbdare și căldură. Am aflat câteva lucruri interesante din istoria benzilor desenate și despre autorii care au scris/ ilustrat benzi desenate.
🍃 A doua parte a zilei a continuat în parc, unde elevii au participat la un atelier de tip Land Art. Fără a deranja natura, au creat mici opere de artă din frunze, crenguțe, flori, pietricele și alte materiale găsite în jur. Prin această activitate, copiii au înțeles că natura nu are nevoie de lucruri complicate, ci de respect, grijă și prezența noastră blândă.
🌍 A fost o zi în care educația ecologică s-a împletit cu imaginația, în care cărțile și copacii au fost prieteni, iar mesajul a fost clar: natura are nevoie de noi – și începe cu pași mici, dar conștienți.
SaptamanaVerde #NaturaAreNevoieDeNoi #EducatiePentruMediu #LandArt #BibliotecaVie #InvatamAltFel #Scoala28Constanta
Tehnica de a realiza tablouri colective din materiale din natură se numește Land Art sau artă efemeră, unde artiștii creează opere direct în peisaj, folosind elemente naturale ca piatră, frunze, crengi sau pământ, fără a folosi materiale tradiționale de artă.
Caracteristicile Land Art-ului:- Materiale naturale: se folosesc exclusiv materiale găsite în natură, cum ar fi pietre, crengi, frunze, nisip sau pământ.
- Integrarea în peisaj: lucrările sunt create direct în mediul natural, interacționând cu peisajul și devenind parte din el.
- Dimensiuni mari: operele pot fi de dimensiuni mari, uneori întinzându-se pe suprafețe considerabile.
- Caracter efemer: deoarece sunt create din materiale naturale și sunt supuse intemperiilor, multe lucrări Land Art sunt temporare și se degradează în timp, ceea ce le conferă un caracter efemer.
- Acțiune colectivă: multe proiecte Land Art implică participarea mai multor artiști sau a comunității, creând astfel o operă colectivă



























-
Jurnal de explorare în Săptămâna Verde – Ziua 1
📚🌿 Săptămâna Verde începe cu umor și învățăminte!
În prima zi din Săptămâna Verde am vizionat spectacolul „Nică și Goe” la Casa de Cultură din Constanța, redescoperind personaje îndrăgite din literatura română și valorile transmise prin poveștile lor.
O activitate educativă, relaxantă și plină de zâmbete, care ne-a reamintit că râsul și lecțiile de viață pot merge mână în mână cu grija față de natură.
#SăptămânaVerde #EducațiePrinCultură #NicăȘiGoe #PoveștiCuTâlc #ClasaII






-
📖 Așa încep poveștile
Cărțile confecționate de copii au fost pline de imaginație, muncă și entuziasm! Fie că au scris despre animalele preferate, prietenii necuvântători sau hobbyurile lor, micii autori au respectat toate elementele unei cărți adevărate: copertă, titlu, autor, cuprins, paginație, ba chiar și… Editura clasei! 📚✨
Cărțile au fost prezentate colegilor cu emoție, grijă pentru propriile creații și respect pentru efortul depus în realizarea unei cărți.
#MiciiAutori #PoveștiDinSuflet #CreativitateÎnClasă #ViitoriScriitori





























-
STEAM WITH GAMES
Finalul proiectului STEAM WITH GAMES – O călătorie a învățării prin joc
Proiectul eTwinning “STEAM with Games” s-a încheiat cu succes, lăsând în urmă o experiență educațională memorabilă pentru elevi, profesori și părinți deopotrivă. Pe parcursul activităților, știința, tehnologia, ingineria, arta și matematica s-au împletit armonios cu jocul, transformând procesul de învățare într-o aventură creativă și interactivă.
Elevii au explorat concepte STEAM prin experimente practice, jocuri strategice, activități artistice și inițiere în programare. Rezultatele au fost vizibile: cunoștințe aprofundate, gândire critică dezvoltată și o mai mare încredere în propriile abilități. De asemenea, părinții au remarcat cu bucurie progresul copiilor și implicarea lor activă.
Pentru profesori, proiectul a oferit oportunitatea de colaborare internațională, schimb de bune practici și integrarea metodelor inovatoare în procesul educativ.
“STEAM with Games” a fost mai mult decât un proiect – a fost o comunitate a învățării prin joc, colaborare și creativitate. Mulțumim tuturor participanților și partenerilor pentru această frumoasă călătorie! Ne revedem cu entuziasm în următoarele proiecte eTwinning!
Song Collaboration
eTwinning Day
Activitate de codare în echipe



-
Citistream: Value Design Lab
Proiectul internațional eTwinning Citistream: Value Design Lab a ajuns la final!
În calitate de co-fondator, am colaborat cu parteneri din Turcia și România într-o echipă unită de creativitate și entuziasm.
Adresat elevilor cu vârste între 6-11 ani, proiectul a oferit elevilor posibilitatea conștientizării cetățeniei și valorile de bază (dreptate, responsabilitate, empatie, toleranță etc.) prin îmbinarea acestora cu abordarea STREAM. Proiectul a dezvoltat abilitățile studenților de rezolvare a problemelor, colaborare, creativitate și gândire critică prin utilizarea naturii interdisciplinare a științei.
📌 La final, am realizat împreună următoarele produse comune:
- Gazeta proiectului
- Poem colaborativ – acrostih cu literele din numele proiectului
- Povestea „Value story”
- Bandă desenată colaborativă
- Scrierea numelui proiectului cu elevii
- Expoziție virtuală

https://www.artsteps.com/view/684d6db9d2d75df1c17a21ed

-
Paper Circuit Citizenship Academy
Proiectul internațional eTwinning Paper Circuit Citizenship Academy a ajuns la final!
În calitate de co-fondator, am colaborat cu parteneri din Turcia și România într-o echipă unită de creativitate și entuziasm.
Adresat elevilor cu vârste între 6-11 ani, proiectul a oferit elevilor posibilitatea de a descoperi lumea fascinantă a electricității prin crearea propriilor circuite pe hârtie. Am învățat cum funcționează un circuit electric simplu, ce sunt LED-urile și cum le putem folosi pentru a da viață creațiilor din hârtie. Circuitele pe hârtie sunt o modalitate distractivă și educativă de a combina creativitatea cu învățarea. Am descoperit că electricitatea poate fi distractivă și accesibilă tuturor, activitățile sunt adaptate pentru orice vârstă, începând cu elevi de vârstă mică.
📌 La final, am realizat împreună următoarele produse comune:
- Gazeta proiectului
- Poem acrostih cu literele din numele proiectului
- Povestea „A paper circuit story”
- Scrierea numelui proiectului cu elevii






-
Creative Hands Workshop
🎨 Proiectul internațional eTwinning Creative Hands Workshop a ajuns la final!
În calitate de co-fondator, am colaborat cu parteneri din Turcia, România și Georgia, într-o echipă unită de creativitate și entuziasm.
Adresat elevilor cu vârste între 6-11 ani, proiectul a inclus ateliere variate: Artă, Știință, Abilități practice, Jocuri, Tehnologie, Caligrafie și Scriere imaginativă.
📌 La final, am realizat împreună următoarele produse comune:
Broșura Patrimoniului Cultural România-Turcia-Georgia
Expoziție virtuală cu produsele proiectului
https://www.artsteps.com/view/6824d4a62951ad2bf082b049


Jurnalul proiectului
Paginile website-ului cu produse ale atelierelor desfășurate lunar:
Mulțumim tuturor celor implicați!
-
Școala Siguranței Tedi! 🐻🚦
Clasa noastră se află printre câștigătorii lunii aprilie în cadrul programului Școala Siguranței Tedi! 🐻🚦
La fel ca acum 5 ani, când o altă generație de elevi din clasa I s-a numărat printre câștigători, continuăm tradiția implicării și responsabilității! 💛👏
Munca în echipă, creativitatea și dorința de a învăța despre siguranță ne-au adus această bucurie! Mulțumim organizatorilor pentru această frumoasă oportunitate.
Continuăm să fim atenți, responsabili și curajoși – pentru că siguranța începe cu noi! 💛
https://scoalatedi.ro/p/concurs/concurs/33/
https://scoalatedi.ro/galerie2024/imagini/?c=1371
https://scoalatedi.ro/galerie2024/imagini/?c=753
https://scoalatedi.ro/galerie2024/imagini/?c=623



-
💻📚 Comunicare. Colaborare. Competiție. Calculatoare

Ediția a XVIII-a – Revedere online cu bucurie!
Astăzi a avut loc Secțiunea interactivă din cadrul Concursului județean „Comunicare. Colaborare. Competiție. Calculatoare”, organizat de Școala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian” Constanța și inclus în CPPEJ 2025 – IȘJ Constanța.
Elevii claselor primare și-au testat cunoștințele și îndemânarea digitală prin teste Google Forms, iar la final au aflat imediat punctajele obținute.
Elevii din gimnaziu și liceu au participat online, într-o sesiune interactivă pe Google Meet, completând testul în format Kahoot, în timp real.
Ne-au onorat cu prezența elevi din: Constanța, București, Craiova, Târgu Jiu, Bacău, Găești, Năvodari, Focșani, Podu Iloaiei, Bușteni, Ștei, Moinești, Timișoara, Satu Mare, Dâmbovița, Oltenița, Medgidia, Borca.
Mulțumim tuturor participanților și profesorilor coordonatori! Revederea online a fost o adevărată bucurie.
Creștem împreună, cu pasiune și competențe digitale!#ComunicareColaborareCompetițieCalculatoare#EducațieDigitală
#ConcursJudețeanOnline#DanBarbilian28#ÎmpreunăReușim




























































































